finanţări.europene – sursă zilnică de ştiri actuale în domeniul fondurilor nerambursabile
Echipa Institutului Român de Training a contribuit la realizarea revistei online finanţări.europene, accesibilă online la adresa http://finantari.europene.ro. finanţări.europene este un buletin informativ specializat în domeniul fondurilor europene (fonduri structurale şi de coeziune dar nu numai), editat săptămânal de Cardington Grup cu sprijinul IRT.
Pornit ca o iniţiativă de coagulare a unui grup de oameni cu interese comune (elaborarea de propuneri de finanţare de calitate), finanţări.europene a prins viaţă cu ajutorul multor colegi, care au contribuit cu ştiri sau cu informaţii primite de ei din surse oficiale.
La momentul scrierii acestei note, pe finanţări.europene sunt publicate mai mult de 120 de articole, pe teme relevante cum ar fi Fondul Social European, Programul Operaţional Regional, ajutorul de stat, achiziţiile publice în fonduri europene sau managementul proiectelor finanţate. O secţiune bogată cuprinde răspunsuri oficiale la întrebări puse de cititorii blogului.