Negocierea bazată pe interese şi managementul conflictelor

Medierea este cea mai recentă ocupaţie descoperită de publicul din România, în mod artificial susţinută de o recentă lege ce recunoaşte o practică străveche. Trainingul nostru nu îşi propune să formeze mediatori în două zile cu diplomă, ci să ofere o nouă perspectivă asupra interacţiunii dintre oameni – putem negocia fără tehnici de minţire şi blocare a adversarului, ci urmărind în aceeaşi măsură interesul propriu şi păstrarea relaţiilor cu partenerul de negociere. Trainingul se centrează în jurul conceptului de “câştig-câştig” (“win-win“) ce stă la baza atât a negocierii bazată pe interese, cât şi a medierii.

Durata: 2 zile

Participanţi:

Trainingul se adresează tuturor persoanelor interesate să gestioneze mai bine relaţiile cu ceilalţi, să treacă cu bine peste stările conflictuale din relaţiile personale şi de afaceri.

Din tematică:

  • Ce este conflictul;
  • Ciclul conflictelor;
  • Dinamica conflictelor;
  • Strategii de reacţie la conflict;
  • Metode de soluţionare a conflictelor;
  • Facilitarea;
  • Negocierea;
    • Negocierea clasică
    • Negocierea bazată pe interese
  • Strategii pentru negocierea;
  • Medierea;
  • Etapele medierii;
  • Tehnici de mediere.

Traineri: Trainingul va fi susţinut de către unul din trainerii IRT specializat în managementul conflictelor, negociere şi mediere.

Pentru a cunoaşte echipa noastră de traineri în domeniu vă rugăm accesaţi secţiunea: Echipa