Competențe europene pentru mediul rural
.
Compenențe europene pentru mediul rural este un program multiregional, demarat în iulie 2010 de către Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională – Eleutheria (CADI), în parteneriat cu Institutul Român de Training. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, “Investește în oameni”, Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare” Domeniul major de intervenție 5.2 „Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resursei umane și ocuparea forței de muncă”.
.
Proiectul are ca obiectiv general dezvoltarea resurselor umane şi a culturii antreprenoriale în mediul rural, în regiunile Centru şi Sud-Est, în vederea facilitării accesului pe piaţa muncii a persoanelor aflate în cautarea unui loc de muncă sau angajate în agricultura de subzistenţă.
.
Mai specific, proiectul urmăreşte:
.
- Creşterea nivelului de cunoaştere a structurii pieţei muncii şi a structurii forţei de muncă pentru a formula programe informate de inserţie pe piaţa muncii.
- Creşterea accesului la consiliere şi orientare profesională pentru cel puţin 1600 de beneficiari.
- Facilitarea accesului la formare profesională şi formarea profesională a cel puţin 700 de beneficiari.
- Formarea de competenţe antreprenoriale şi manageriale pentru cel puţin 200 de beneficiari.
- Sprijinirea dezvoltării iniţiativelor antreprenoriale pentru cel puţin 60 de beneficiari.
- Formarea de aptitudini pentru meşteşuguri şi îndeletniciri tradiţionale în rândul a cel puţin 100 de beneficiari.
.
Institutul Român de Training va contribui în cadrul acestui proiect cu:
- Peste 8 cursuri autorizate de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților.
- Peste 9 pachete complete de training create.
- Peste 55 de programe de training livrate.
- Peste 600 de persoane instruite.
- 5 DVD-uri cu meșteșuguri relevante pentru cele două regiuni în care se desfășoară proiectul: Centru și Sud-Est.
- Peste 500 DVD-uri cu meșteșuguri distribuite către școli și organizații interesate de domeniul competențelor europene în mediul rural.
.
Achizițiile pe care Institutul Român de Training le va desfășura în cadrul acestui proiect vor fi publicate pe pagina web a proiectului: www.initiativerurale.ro.
.
Pentru informații suplimentare referitoare la proiect vă rugăm consultați pagina web a proiectului sau transmiteți solicitarea dumneavoastră de informații la adresele de e-mail: rural@cadi.ro sau birou@irt.ro.
.