IRT sprijină transparenţa decizională
Institutul Român de Training îşi manifestă interesul şi implicarea faţă de îmbunătăţirea transparenţei şi participării publicului la procesele decizionale din administraţia publică, sugerând introducerea unui instrument standardizat de control administrativ.
Instrumentul, realizat sub forma unui tabel de conformitate, este adresat autorităţilor publice şi are scopul de a motiva respectarea paşilor procedurali prevăzuţi în mod imperativ de textul legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.
Academia de Advocacy organizează mâine, 24 noiembrie, la Bucureşti, o audiere publică prin care intenţionează să aducă îmbunătăţiri unei propuneri de procedură unitară şi minimală de organizare a dezbaterilor publice, specifice aplicării legii transparenţei decizionale (L52/2003).
Mai multe informaţii cu privire la evenimentul ce va avea loc mâine, între orele 11:00-13:00, la Centrul de Conferinţe Uzinexport, puteţi vizualiza accesând site-ul: www.transparenta.audieripublice.ro.