Managementul proiectelor finanţate din Fonduri Structurale şi de Coeziune

Felicitări!!! Proiectul dumneavoastră a fost finanţat!… În acest moment aveţi senzaţia că tot ce a fost mai greu a trecut. Însă nu e deloc aşa. Punerea în practică a activităţilor, atingerea obiectivelor, respectarea termenelor din proiect nu este atât de uşoară precum pare.Este nevoie de planificare atentă, de cunoştinţe riguroase de management de proiect, management financiar, achiziţii publice, monitorizare, raportare şi evaluare a implementării proiectului. Despre toate acestea vom discuta în cadrul trainingului de management al proiectelor finanţate din Fonduri Structurale şi de Coeziune.

Durata: 2 module de câte două zile

Participanţi: Trainingul se adresează tuturor persoanelor care vor fi implicate în implementarea proiectelor finanţate din Fonduri Structurale şi de Coeziune.

Obiective:

ModululI – Managementul proiectului finanţat din Fonduri Structurale şi de Coeziune

La finalul trainingului participanţii vor dobândi:

  • abilităţi de completare a acordului de finanţare semnat între aplicant şi Autoritatea de Management/Organismul Intermediar;
  • cunoştinţe privind metode şi tehnici specifice managementului de proiect;
  • abilităţi tehnice şi financiare privind monitorizarea, raportarea şi evaluarea implementării proiectului.

Participanţii vor primi în plus faţă de suportul de curs materiale conexe tematicii (exemple de bune practici, rapoarte de monitorizare, raport de progres al proiectului, ghid de proceduri).

Modulul II – Managementul financiar al proiectului finanţat din Fonduri Structurale şi de Coeziune

La finalul trainingului participanţii vor dobândi:

  • cunoştinţe privind circuitul financiar al proiectului („cash flow”, efectuarea plăţilor, gestionarea documentelor financiare, formatul cererii de rambursare a cheltuielilor eligibile);
  • cunoştinţe privind procedurile specifice achiziţiilor publice;
  • abilităţi necesare întocmirii documentaţiei de atribuire.

Traineri: Trainingul va fi susţinut de către unul din trainerii IRT pe tema Fondurilor Structurale şi de Coeziune.

Pentru a cunoaşte echipa noastră de traineri în domeniu vă rugăm accesaţi sectiunea: Echipa

Precizare: Având în vedere particularităţile aplicaţiilor din training, acesta va fi organizat separat pentru reprezentanţii mediului de afaceri (programul formare.biz) şi pentru reprezentanţii sectorului public (programul euadministraţie)